Experti certificati *** Tarife avantajoase *** Programari rapide *** Consultanta si evaluare gratuita *** Rezultatele pe loc

LEGISLATIE POLIGRAF

 Cu toate că tehnica poligraf are o vechime de peste 115 de ani în lume, iar în România, funcţionează de peste 38 de ani, puţini români cunosc amănunte în ceea ce priveşte principiul de funcţionare al tehnicii poligraf.

Majoritatea persoanelor care discută despre poligraf, fie fac aprecieri eronate în legătură cu forţa probantă a examinărilor poligraf, fie emit păreri nefondate în legătură cu validitatea rezultatelor.

Aceste persoane care susţin că tehnica poligraf nu are nici o valoare juridică au ca singur argument faptul că examinările poligraf nu sunt menţionate expres în Codul de Procedură Penală. Acest mod de analiză este superficial şi speculativ iar concluzia desprinsă nu poate fi decât falsă.

În cele ce urmează vom demonstra care este interpretarea corectă şi logică a textelor de lege care reglementează activitatea poligraf.

Codul de Procedură Penală, în Titlul III, Capitolul I, articolul 64 enumeră mijloacele de probă admise de lege, acestea fiind :

  • declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului;
  • declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente;
  • declaraţiile martorilor;
  • înscrisurile;
  • înregistrările audio sau video;
  • fotografiile;
  • mijloacele materiale de probă;
  • constatările medico-legale;
  • expertizele.

Dupa cum se poate observa, într-adevăr, poligraful nu este menţionat printre mijloacele de probă, iar noi considerăm că nici nu ar trebui vreodată să fie menţionat ca atare printre mijloacele de probă.

Pe de altă parte însă trebuie menţionat că examinările poligraf sunt materializate în expertize, iar acestea sunt mijloace de probă prevăzute expres de lege.

Iată că legiuitorul, în momentul în care a elaborat Codul de Procedură Penală a avut în vedere la capitolul mijloace de probă, fară să le numească explicit, existenţa oricăror rapoarte de constatare tehnico ştinţifice sau expertize, care ar putea să ajute la aflarea adevărului şi la soluţionarea unei cauze. Bineînţeles că poziţia legiuitorului a fost obiectivă şi corectă deoarece a avut în vedere dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei, şi realizând că nu poate restrânge aria mijloacelor de probă, nu a nominalizat doar mijloacele de probă cunoscute la data redactării Codului de Procedură, motiv pentru care le-a înglobat pe toate (cele prezente si cele viitoare) în categoria sus menţionată. Un exemplu în acest sens poate fi şi amprenta genetică, necunoscută la data redactării Codului de Procedură Penală, dar care este în prezent recunoscută ca mijloc de probă, fără să fie menţionată expres, ci prin expertizele întocmite de specialiştii în domeniu.

Referitor la enumerarea mijloacelor de probă din articolul 64 Codul de Procedură Penală, trebuie făcută precizarea şi că acestea (înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă) desi menţionate de sine stătătoare nu sunt admise ca probe astfel ci numai după ce au fost supuse expertizării. Mai exact, fotografia enumerată ca mijloc de probă distinct, nu este validată ca probă decât după ce un specialist demonstrează într-o expertiză că aceasta este autentică şi netrucată. Și acesta este doar un exemplu. Acelaşi regim îl au şi înscrisurile, înregistrările audio sau video, mijloacele materiale de probă.

In altă ordine de idei, cei chemaţi la înfăptuirea justiţiei au obligaţia ca pentru aflarea adevărului să dispună orice fel de expertize pentru a lămuri cauzele ce le cercetează pe baza probelor ştiinţifice. Astfel în articolul 62 din Codul de Procedură Penală se stipulează: '' în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.''

In articolul 63 din Codul de Procedură Penală, legiuitorul defineşte în mod explicit ce se înţelege prin probe, arătând totodată că nu există o ierarhizare a probelor în raport de o valoare prestabilită a acestora, astfel: ''Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor.''

Din analiza textelor de lege sus menţionate se poate conchide că examinările poligraf, materializate în expertize, se încadrează perfect în prevederile legislative referitoare la mijloace de probă. Astfel, examinările poligraf sunt dispuse și se realizează în scopul aflării adevărului, servind la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Concluziile formulate sunt ştiinţifice, bazându-se pe legile fundamentale ale psihologiei şi fiziologiei şi sunt materializate în expertize care, la rândul lor, sunt mijloace de probă recunoscute de legislaţie.

Totodată, articolul 67, capitolul ''Concludenţa şi utilitatea probei'' din Codul de Procedură Penală, stipulează că ''în cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor'' şi ''cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă'', iar ''admiterea sau respingerea cererii se face motivat''.

Concluzia este că, într-un stat de drept, pentru aflarea adevarului, se pot dispune orice fel de expertize, care sunt recunoscute ca mijloace de probă, iar acestea trebuie puse la dispoziţia organelor de urmărire penală şi instanţe de judecată care vor aprecia valoarea lor potrivit convingerilor acestora, formate în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor.

Pe de altă parte este de menţionat faptul că într-o cercetare judiciară sau extrajudiciară în care se urmareşte aflarea adevărului, experții poligraf, prin examinările de specialitate efectuate sunt singurii care au la dispoziţie o metodă ştiinţifică şi nişte aparate medicale ultraperformante cu ajutorul cărora pot accesa informaţiile stocate în memoria subiecţilor examinaţi, informaţii reale, stabile în timp, pe care nici un alt mijoc de cercetare sau invesigare nu le pot preleva şi interpreta.

Mai mult decât atât, făcând o comparaţie între concluziile formulate în expertizele criminalistice şi cele din expertizele poligraf constatăm următoarele :

  • la expertizele criminalistice sunt analizate urmele ridicate cu ocazia cercetării săvârşirii faptei, iar concluziile formulate se referă la apartenenţa acestora. Expertul poate astfel demonstra că urmele aparţin unei anumite persoane, dar nu poate aprecia dacă persoana respectivă a comis sau nu fapta cercetată. Cu alte cuvinte, experţii pot plasa o persoană în câmpul infracţional, dar nu pot preciza dacă acesta a săvârşit fapta cercetată.
  • la expertizele poligraf sunt analizate informaţiile stocate în memoria persoanei examinate în legătură cu comiterea faptei cercetate şi, prin formularea întrebărilor, se face legătura de cauzalitate directă dintre faptă şi autor, iar prin interpretarea sincerităţii în răspunsurile furnizate se poate stabili că persoana testată este sau nu implicată în comiterea faptei sau are cunoştinţă despre identitatea celor care au comis-o.

În acelaşi timp, metoda integral umană a examinărilor poligraf, asigură conform legislaţiei, atât prin formă cât şi prin tehnica utilizată, prezumţia de nevinovăţie (art. 66 c.p.p.) şi mijloacele legale de căutare a probelor. Metodele folosite în investigare sunt non-violente, nu lezează viaţa, integritatea şi securitatea persoanei fizice, nu aduc atingere onoarei, libertăţii şi demnităţii persoanei examinate. Acestea reflectă litera şi spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, apără nevinovaţii, restabilesc şi protejează drepturile victimelor.

Întreaga procedură de examinare, în complexitatea ei urmăreşte atât identificarea persoanelor nesincere dar mai ales a celor sincere, putând fi considerată un ajutor important  pentru aceștia din urmă când sunt bănuiți din motive neimputabile lor.

De asemenea, transparenţa metodei, neutralitatea examinatorului şi confidenţialitatea examinărilor, dar şi procentul uriaş de exactitate (cuprins între 96 - 98 %), permit subiectului testat, spre deosebire de orice altă metodă directă de investigare, să se elibereze de orice prejudecată sau sursă de stres exterioară, fiind asigurată astfel o colaborare sinceră, liberă de orice reţinere în favoarea rezolvării cauzei examinate.

Analizând, în context internaţional, valoarea probatorie a expertizelor poligraf materializate în expertize, constatăm că această metodă, utilizată timp de peste 115 ani în state democraţie puternică, urmează acelaşi traseu ca şi în legislaţia noastră în sensul că nu sunt interzise de lege ci, dimpotrivă, există un cadru legislativ care permite utilizarea ei, iar puterea expertizei nu este prestabilită nicăieri ci lăsată la latitudinea judecătorilor.